Al bisericii ortodoxe romane




старонка6/56
Дата канвертавання30.04.2016
Памер3.94 Mb.
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   56

tra-MVAUA A PATRA

Pentru istoria Balcanilor

M. Sinka, A History ol the Balkans, reprint, Hamden, Connic. 1968.

L. S. Stavrinos, The Balkans since 1453, 3-nd. ed. New York, 1961.

Pentru Biserica Ortodoxă Română

Izvoare


Fr. Michlosich et Jos. Miiller, Acta Patriarchatus Constantinopolitani, 1313— 2r voi. I—II, Vindobonae, 1960, 1962.

' E. Hurmuzaki — N, Iorga, Documente privitoare la istoria românilor, t. XIV, 1. zumente greceşti privitoare la istoria românilor, partea I-a (13201716), Bucu-ti, 1915; Documente privind istoria României. Veac. XIII, XIV şi XV, (Acade-i României), B. Ţara Românească (1247—1500), t. I, Bucureşti, 1953, XLIX—431 p. ■ditafă sub titlul: Documenta Romaniae Historica. B. Ţara Românească, voi. I.

17 1500), de P. P. Panaitescu şi Damaschin Mioc, Bucureşti, 1966, 635 p.; Docu-

tte privind istoria României. A. Moldova, veacul al XIV—XV, col. I (1384— 5), Bucureşti, 1954, LXXI—530 p.

Fontes Historiae Daco-Romaniae (— Izvoarele Istoriei României), t. III, Scrii-

bizantini, publicată de prof. Al. Elian şi Şerban Tanaşoca, Bucureşti, 1975, 568 t. IV. Scriitori şi acte bizantine. Secolele IV—XV, publicate de H. Mihăescu, R. ărescu, Nic. Şerban Tanaşoca şi Tudor Teoteoi, Bucureşti, 1982.

Lucrări generale

Pr. prof. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, t. I., Bucureşti, ), îndeosebi p. 284—317; 344—365; 595—608.

Pr. prof. Gh. Moisescu, Pr. prof. Ştefan Lupşa şi Pr. prof. Alex. Filipaşcu, Isto-Bisericii Române, t. I, Bucureşti, 1957.

N. Iorga, Istoria Bisericii româneşti şi a vieţii religioase a Românilor, t. I, ed. Bucureşti, 1929.

Studii

Pr. prof. Ioan Rămureanu, Mitropolia Vicinei şi rolul ei In păstrarea Ortodo-



în ţinuturile româneşti, în lucrarea De la Dunăre la Mare, Bucureşti, 1977, p.

-169. Idem, Rolul Bisericii Ortodoxe Române in Biserica Răsăritului, în secolele XIV

:V, in «Biserica Ortodoxă Română», XCIX (1981), nr. 1—2, p. 131—143. Studiul tradus în limba franceză sub titlul: Le role de l'Eglise Orthodoxe Roumaine

: Ie cadre de l'Eglise d'Orient, în Miscellanea historiae ecclesiasticae, VII, Lou-

-la-Nouve et Louvain, 1985, p. 115—128. C-tin C. Giurescu, întemeierea mitropoliei Ungrovlahiei, în «Biserica Ortodoxă

ânav, LXXVII (1959), nr. 7—10, p. 673—693. Pr. Nic. Şerbănescu, Mitropolitil Ungrovlahiei, în «Biserica Ortodoxă Română»,

VII (1959), nr. 7—10, p. 722 826, îndeosebi p. 730—740.

Idem, Mitropolia Severinului, 600 de ani de la înfiinţare, octombrie 1370

în «Biserica Ortodoxă Română», LXXXVIII (1970), nr. 11—12, p. 1191—1227.

Idem, Autocefalia Bisericii Ortodoxe Române cu prilejul centenarului (25 apri-

885—1985), în Centenarul autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti,

p. 41—138.

Vitalien Laurent, Contribution ă l'histoire des relations de l'Eglise byzantine

l'Eglise roumaine au debut du XV-e siecle, în «Bulletin de la section his-

ue de l'Academie Roumaine», Bucarest, t. XXVI (1945), nr. 2, Bucureşti, 1947,

15—184 şi Extras; Pr. prof. Milan Şesan, Biserica Ortodoxă în veacurile XI

în «Mitropolia Ardealului», VII (1963), nr. 4—6, p. 310—326; Prof. Alex. Elian,



'urile Mitropoliei Ungrovlahiei cu Patriarhia de Constantinopol şi cu celelalte

icii Ortodoxe de la întemeiere pînă la 1800, în «Biserica Ortodoxă Română»,

I (1959), nr. 7—10, p. 904—935; C. Marinescu, înfiinţarea mitropoliilor din



Românească şi Moldova, Bucureşti, 1924, 22 p. (Anal. Acad. Rom., Mem.

Ist. seria III, t. II, nr. 6, p. 247—269) ; N. Iorga, Condiţiile de politică generală



ire s-au întemeiat Bisericile româneşti în secolele XIV—XV, Bucureşti, 1925,

(Anal. Acad. Rom., Mem. Sect. Ist., seria II, t. XXXV, nr. 14, p. 387—411);

Dobrescu, Întemeierea mitropoliilor şi a celor dinţii mînăstiri din tară, Bucu-

BISERICA ÎN SECOLELE XI-XV

reşti, 1906, 128 p. Idem, Contribuţiuni la Istoria Bisericii Române în secolul al XV-lea, Bucureşti, 1907.



Biserica Moldovei

V. Laurent, Aux origines de l'Eglise de Moldavie. Le Metropolite Jeremie el leveque Joseph, în «Revue de Etudes byzantines», V (1947), p. 158—170; Idem, Le trisepiscopat du patriarche Matthieu l-er (13971410). Un grand proces canonique d Byzance au debut du XV-e siecle, în «Revue des Etudes byzantines», XXX (1970), p. ^5—166 ; Michel Lascaris, Joachim, Metropolite de Moldavie et Ies relations de l'Egli­se moldave avec le patriarcat de Pec et l'archeveche d'Achris au XV-e siecJe, în «Bulletin de la Section historique de 1'Academie Roumaine», XIII (1927), p. 129—159 ; Tit Simedrea, Unde şi cînd a luat fiinţă legenda despre atîrnarea canonică a scaune­lor din Ţara Românească şi din Moldova de arhiepiscopia de Ohrida, în «Biserica Oriodoxă Română», LXXXV (1967), nr. 9—10, p. 975—1003.

Arhim. Ciprian Zaharia, Mitropolitul Iosil Muşat şi autoceialia Bisericii Mol­dovei. Centenarul autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române (25 aprilie 1885—1985), Bucureşti, 1987, p. 354—401 ; Prof. Alex. Elian, Moldova şi Bizanţul în secolul al XV-lea, în lucrarea Cultura moldovenească în timpul lui Ştefan col Mare (14571504), Bucureşti, 1964; C. Erbiceanu, Istoria Mitropoliei Moldovei şi Sucevei şi a catedralei mitropolitane din Iaşi, Bucureşti, 1888.

Pr. prof. Mircea Păcurariu, Legăturile bisericeşti ale românilor cu Kievul, în «Studii teologice», XXXIX (1987), nr. 3, p. 61 ş.u.



Biserica Transilvaniei

Pr. prof. Mircea Păcurariu, Începuturile mitropoliei Transilvaniei, Bucureşti, 1980; Ştefan Meteş, Istoria Bisericii şi a vieţii religioase a românilor din Ardeal, t. I, ed.' 2-a, Sibiu, 1935.



Pentru cadrul general politic şi religios al ţărilor române, în secolele XI—XV.

Dinu C. Giurescu, Ţara Românească în secolele XIV—XV, Bucureşti, 1973, 496 p.; C-tin C. Giurescu şi Dinu C. Giurescu, Istoria Românilor din cele mai vechi timpuri pînă astăzi, ed. 2-a, Bucureşti, 1975; Idem, Istoria Românilor, t. I—II, Bucu­reşti, 1974, 1976.

C-tin C. GiurescuT Transilvania în istoria poporului român, Bucureşti, 1967; Ştefan Pascu, Voievodatul Transilvaniei, t. I, Cluj-Napoca, 1971, ed. 2-a, 1972, voi II, Cluj-Napoca, 1979; I. D. Suciu, Monografia mitropoliei Banatului, Bucureşti 1977.

Răzvan Theodorescu, Bizanţ, Balcani, Occident la începuturile culturale medie­vale româneşti (secolele X—XIV), Bucureşti, 1974.



Pentru Biserica Vlahilor (românilor) din Peninsula Balcanică M. Gyoni, L'eveche vlaque de l'archeveche bulgare d'Achris aux XI-e — XIV-! siecles, în «Etudes slaves et roumaines», I, Budapest, 1948, p. 148—159 şi 224—233 ; Pr Nic. M. Popescu, Ioan «prevtuh Episcopiei aromânilor, în «Biserica Ortodoxă Română» («B.O.R.»), LII (1934), nr. 7—8, p. 457—460 şi în voi. Preoţi de mir adormiţi îi Domnul, Bucureşti, 1942, p. 11—35; Borislav Primov, Crearea celui de-al doilea fa rat bulgar şi participarea vlahilor, în voi. Relaţii româno-bulgare de-a lungul veacu rilor (sec. XII—XIX), Bucureşti, 1971, p. 9—56; Silviu Dragomir, Vlahii din nordi Peninsulei Balcanice în Evul Mediu, Bucureşti, 1959. Recenzie Pr. prof. Rămuream în «Ortodoxia», XIII (1961), nr. 4, p. 606—608; N. Bănescu, VechiuJ stat bulgar ş ţările române, Bucureşti, 1947; Idem, O problemă de istorie medievală: crearea f. caracterul statului Asăneştilor (1185), în «Anal. Acad. Rom.», Mem. Sect. Ist., seriali t. XXV (1943), p. 543—590, şi trad. franceză: Un probleme d'histoire medievale creation et caractere du second empire bulgare (1185), Bucarest, 1943, 93 p. s Alt bibliografie la Pr. prof. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, t. Bucureşti, 1980, p. 197.

Biserica Rusă

H.-D. Dopmann, Die Russische Orthodoxe Kirche, in. Geschichte und Gegetnvafi 2e Aufl., Berlin, 1981; A. A. Ornatskij, History of the Russian Hierarchy, t. 1—| Reedited by M. Oesterly, Copenhague, 1979.



. ■ M. Lanay et J. Saussay, La Russie ancienne, Paris, 1975.

B. Pheidas, Istoria Bisericii Ruse, în limba greacă Atena, 1967.

N. Zernov, The Russians and their Church, London, 1964.

A. M. Amann, Ostslavische Kirchengeschichte, Wien, 1950.

Idem, Stor ia clella Chiesa Russa e dei paesi limitrofi, Utet, Tbrino, 1948. '

H. Schaeder, Moskau der dritte Rom, Hamburg, 1929; 2-e Anflage, Hamburg, 1957; E. Hosch, Orthodoxie und Hăresie im alten Rusland, Wiesbaden, 1975; S. Ă. Zenkovskii, Russia's Old Believers, Munchen, 1970.

Monahismul în Răsărit în secolele XI—XV. Isihasmul *

1. în secolele XI—XV, monahismul s-a menţinut, cu toate grelele încercări şi suferinţe prin care au trecut popoarele ortodoxe din Egipt, Palestina, Siria, Asia Mică şi Peninsula Balcanică, din cauza fanatismu­lui arabilor şi turcilor, datorită trecutului său glorios, în special în tim­pul luptelor iconoclaste din secolele VIII şi IX.

El a cunoscut chiar o mare înflorire la Muntele Athos, în Bulgaria, Serbia, Ţara Românească, Moldova, Transilvania şi Rusia.



Majoritatea mînăstirilor gjj P^strflt iflrfftlrlji;arpa monahală dată de
Sf_Vagi1p op) FvTare (f 379), înfReffliJete mari si mlch

O viaţă monahală riguroasă s-a dus în mînăstirea Istudion) din Con-


stantinopol, înfiinţată în 463 de fostul consul Studios, originar din Apus,
reorganizată în secolul al IX-lea de Sf. Teodor supranumit Studitul (f
11 noiembrie 826), un mare luptător contra iconoclaştilor şi teolog renu­
mit (căruia i s-a dat supranumele după mînăstirea Studion). El a impus
regula ca monahii să fie organizaţi în cadrul vieţii lor în mînăstire, în
trei ture m care : unii să. se roage, alţii să lucreze, în timp ce alţii să
se odihnească, urmînd ca în mod alternativ~~fiecare tură să-şi îndepli-
neasca~rolulcîte opt ore. "~"~ ~ ~

Studiţii, cum se numeau monahii acestei renumite mînăstiri, se scupau nu numai cu viaţa monahală riguroasă, ci şi cu studiul sîrguin-:ios al teologiei.

Centrul vieţii monahale pentru Biserica Ortodoxă a fost, însă, Sfîn-ul Munte Athos, numit «Grădina Maicii Domnului».

Încă din secolul al X-lea, Muntele Athos a luat o mare dezvoltare.

Sfîntul Atanasie Athonitul (f 1004), originar din Trapezunt, ajutat e împăratul Nichifor Focas (Phokas, 963—969) a zidit în Athos, în 53, Marea Lavră, cu biserica principală numită «Katholicon». S-au ri-ît apoi alte mari mînăstiri. Înainte de anul 1000, pe la 980, a fost înte-leiată marea mînăstire Vatoped, una din cele mai frumoase din Sfîntul 'unte, situată în partea nord-estică a peninsulei Calcidice, pe un deal i mărăcini, de la care i se trage numele.

Tot în jurul anului 1000, s-a întemeiat mînăstirea Zograful, pentru lugării bulgari ; înainte de 979 a fost ridicată de ivirul Ioan mînăsti-a Ivir, pentru călugării din Georgia (Ivir) ; la anul 1143, a fost zidită năstirea Sf. Pantelimon, numită Rusikon, pentru călugării ruşi.

* Capitol redactat de Pr. prof. I. Rămureanu.

BISERICA IN SECOLELE XI-XV

Mînăstirea Hilandar a fost zidită în 1197 de renumitul călugă Sf. Sava (1176—1236) şi dăruită printr-un hrisov în 1199 de împ, Alexios al III-lea Anghelos (1195—1203) călugărilor sîrbi.

In secolul al XlV-lea s-a pus temelia mînăstirii Cutlumuş cu rul voievodului Ţării Româneşti, Nicolae Alexandru (1352—1364), a fost terminată în 1372 de fiul său, Vladislav-Vlaicu (1364—1377 venind «Marea Lavră a Ţării Româneşti».

Pînă la 1375 s-au clădit în Muntele Athos 17 mînăstiri mari, numărul lor a crescut pînă la 20. în afară de cele menţionate, ele următoarele : Dionisiu, ridicată înainte de 1366 ; Pantokrator, după Xiropotamu (Secu), pe la 970 ; Dochiariu, la începutul secolului a lea ; Karakalu, la sfîrşitul secolului al Xl-lea ; Philotheu, înainte de Simonpetra, pe la 1360 ; Sf. Pavel, începutul secolului al Xl-lea ; vronikita, începutul secolului al XVI-lea ; Xenophon, secolul al XI Origoriu, începutul secolului al XIV ; Esphigmenu, înainte de anul Constamonitu, începutul secolului al Xl-lea.

Documentele timpului menţionează că pe la 1046 existau în Sf Munte 180 locaşuri de închinare cu 2000 de călugări, iar în 1213 300 de locaşuri cu 3.000 de călugări. Astfel, Muntele Athos a ajun mai vestit centru de viaţă duhovnicească şi eultural-artistică dir Răsăritul ortodox.

Românii au fost cei mai mari binefăcători ai Athosului, căci e făcut mînăstirilor de aici mai multe danii decît toate popoarele < doxe la un loc. Din a doua jumătate a secolului al XlV-lea pînă la 1 decembrie 1863, cînd Camera Deputaţilor din timpul domnitorului Alexandru Cuza (1859—1866) a votat Legea secularizării averilor n stireşti, documentele timpului ne oferă ştiri preţioase despre ajutoa şi contribuţia ţărilor române la susţinerea celor 20 de mînăstiri mai a multor schituri şi paraclise. Cu ajutorul voievozilor, mitropoliti episcopilor şi credincioşilor din Ţara Românească şi Moldova, s-au : în Muntele Athos biserici noi, turnuri de clopotniţe, turnuri de apăi paraclise şi chilii, s-au reparat multe din mînăstiri, s-au trimis conţi bogate daruri în bani, vase liturgice, o mulţime de icoane aurite sau gintate, veşminte preoţeşti, epitafe şi dvere cusute cu fir de aur şi podobite cu pietre preţioase şi mărgăritare, odoare sfinte şi alte obi preţioase. In ţară, s-au făcut mînăstirilor din Muntele Athos unele chinări» de mînăstiri şi schituri româneşti cu proprietăţile lor.

Dărnicia românilor faţă de Muntele Athos a fost mult apreciată învăţatul arhimandrit rus Porfirie Uspenski, unul dintre cei mai t cunoscători ai istoriei Muntelui Athos, care a spus spre lauda şi cin; lor : «Nici un alt popor ortodox n-a făcut atîta bine pentru Athos au făcut românii». (Hristianskij Vostok (Răsăritul creştin), t. III, 3, IV cova, 1880, p. 334 ; Istorija Athos, Kiev, 1877, p. 334).

Cu toate acestea, românii, care au fost secole de-a rîndul cei generoşi binefăcători ai Sfîntului Munte, cu regret constatăm şi tret s-o spunem —, nu au pînă azi nici o mare mînăstire din cele 20, cj au bulgarii, sîrbii şi ruşii.

Abia în secolul al XlX-lea, în 1856, Patriarhia Ecumenică a apro­bat pentru români schitul Prodromul (greceşte IlpoSpoftoţ = înainte Mer­gătorul) dependent de mînăstirea Vatoped. Mai au şi schitul Lacu, în­fiinţat în 1754 de călugării moldoveni, supus mînăstirii Sf. Pavel.

Pentru a se menţine unitatea şi disciplina monahală, toate mînăsti-■ rile din Athos se află sub ascultarea unui protos, cu reşedinţa la Karies (= Nucet), care este centrul lor administrativ.

Independent de mînăstirile mari, s-au construit în Athos diferite schituri în care vieţuiau cîte 4—5 monahi, apoi chilii şi sihăstrii inde­pendente cu viaţă mai aspră.

Schiturile mai mari sau mai mici se află sub ascultarea uneia din mînăstirile mari.

Sihăstriile nu sînt altceva decît locuinţe foarte modeste, uneori să­pate în peşteri şi stînci. în acestea se nevoiesc unii asceţi, care duc o viaţă foarte aspră, cărora fraţii mai tineri din mînăstirea-mamă le duc din cînd în cînd pîine şi apă.

O altă categorie de locuinţe pentru monahii mai bătrîni o formează cathismele:, care nu sînt decît nişte colibe modeste cu cîte un pat şi un scaun. Vieţuitorii lor trebuie să participe la slujbele divine în bise­rica mînăstirii celei mai apropiate.

Felul de viaţă al celor mai multe mînăstiri atonite era cel chino-vial sau de obşte. Monahii trăiau în comun, se rugau în comun şi luau roasa în comun în trapeza mînâstirii.

în afară de serviciile religioase, de rugăciune şi viaţă contempla­tivă, monahii se ocupau şi cu unele activităţi practice ca : agricultura, pomicultura, creşterea unor animale şi practicarea unor meserii.

începînd din secolul al XlV-lea, isihasmul care cerea o mai mare apropiere de Dumnezeu prin rugăciune, asceză şi contemplaţie, a intro­dus un stil de viaţă mai aspru decît în mînăstirile cu viaţă de obşte sau chinovială.

Pe la 1200 s-a îngăduit monahilor din Muntele Athos şi stilul de viaţă idioritmic, cu chilii separate, avînd permisiunea să posede şi bu­nuri materiale.

în mînăstirile idioritmice viaţa se baza pe reuniuni de cîte 7—8 membri, care formau o familie monahală, în fruntea căreia se afla un proestos. Fiecare din familiile componente avea locuinţă şi bucătărie proprie, iar în comun doar arhondaricul pentru primirea oaspeţilor. Era obligatorie, însă, participarea tuturor la serviciul divin comun, ziua şi noaptea.

Mînăstirile din Muntele Athos au fost şi centre de cultură teologi­că, în mînâstirile lor se conservă peste 13.000 de manuscrise în limbile greacă, română şi slavonă, iar bisericile lor sînt monumente de artă creştină. în secolul al XlV-lea era celebră în tot Răsăritul şcoala de nctură din Athos a lui Manuil Panselin.

Sfîntul Munte Athos, supunîndu-se de bună voie turcilor, înainte âs âderea Constantinopolului în 1453, sultanul Murad al II-lea (1421— 451) îi acordă unele privilegii : să nu se stabilească mahomedani acolo, i nu aibă acces femeile ş.a.

BISERICA IN SECOLELE XI-XV

Alte renumite mînăstiri ortodoxe au existat la Ierusalim şi


lestina. j

De mare consideraţie s-a bucurat mînăstirea Sfînta Ecalerin\ Muntele Sinai, zidită în 527 ca o fortăreaţă de împăratul Ji (527—565), care din secolul al XlII-lea a devenit reşedinţă pentr episcopia de Sinai şi Faran.

De mare renume s-au bucurat şi mînăstirile Meteora din în Grecia Centrală.

In secolele XIV—XIX s-au trimis, de asemenea, ajutoare ror la Locurile Sfinte de la Ierusalim, la Damasc, la mînăstirea Sfînt terina de la Sinai şi mînăstirile din Grecia.

Dărnicia românilor faţă de Răsăritul ortodox a fost scoasă trai în relief de patriarhul ecumenic Athenagoras I (1949—1972)| octombrie 1967, la Mînăstirea Curtea de Argeş, cu ocazia vizitei Bisericii Ortodoxe Române între 16—20 octombrie 1967, care a următoarele :

«Numele strălucit al Basarabilor umple întreaga catedrală dir stantinopol şi pretutindeni unde am mers In Răsăritul ortodox an aceste urme vii între Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Ortodc general.

în afară de Constantinopol, Sfîntul Munte Athos este plin mele voievozilor ortodocşi români.

Am găsit urme de voievozi români la Damasc, Ierusalim, Aii aria şi chiar la Muntele Sinai, unde am fost în 1959. Toate loca\ acestea sfinte păstrează cu evlavie numele străluciţilor domnitori rilor române pentru marile lor binefaceri, pentru interesul deosel care l-au arătat Ortodoxiei...» (Vezi în «Biserica Ortodoxă Romi LXXXV (1967), nr. 9—10, p. 867 şi Pr. prof. I. Rămureanu, Legal Patriarhiei Ortodoxe Române cu Patriarhia Ecumenică de la pină azi, în voi. Centenarul autocefaliei Bisericii Ortodoxe Ror Bucureşti, 1987, p. 498—530, aici p. 515).

In Bulgaria a trăit în secolul al X-lea vestitul pustnic Ican de (Rilski, t. 946), pe muntele cu acelaşi nume, cinstit ca ocrotitor al gariei. Pe acest munte s-a înfiinţat renumita mînăstire Rila,

In timpul Imperiului româno-bulgar (1185—1393), care a luat ţă în 1185—1186, s-a ridicat lavra din Tîrnovo, capitala imperi mînăstirile de pe muntele Vitoşa lîngă Sofia, şi mînăstirile Bacicoi Troian, care au jucat, de asemenea, un rol de seamă în promovj vieţii spirituale a bulgarilor.

La sîrbi, viaţa mînăstirească a cunoscut o mare înflorire, di] doua jumătate a secolului al XH-lea, datorită Sfîntului Sava (11' 1236), călugăr renumit în Muntele Athos, Sfîntul naţional al sîrbi care a ridicat în 1197 mînăstirea Hilandar din Muntele Athos. Moaşj sale care se aflau în mînăstirea Mileşevo au fost arse de turci în 1J din ordinul lui Sinan Paşa, cel învins de Mihai Viteazul (1593—1601) lupta de la Călugăreni din 13/23. august 1595.

Mînâstirea Hilandar din Muntele Athos a jucat un mare rol în ţa spirituală a poporului sîrb. Astfel, în prima perioadă a autocefal

Bisericii Sîrbe, obţinută în 1219, din cei 12 arhiepiscopi, 8 proveneauj din mînăstirea Hilandar.

In jurul anului 1183, despotul Ştefan Nemania I (1167—1196) a[ construit mînâstirea Studeniţa, în apropiere de capitala Serbiei, Raşca, de la care sîrbii s-au mai numit şi rasei.

La 1220, Ştefan Nemania al II-lea (1196—1228), primul încoronat, a ridicat mînăstirea Zicea, care a devenit în 1346, sub ţarul Ştefan Du-şan (1331—1355), scaunul patriarhiei sîrbe, de unde s-a mutat apoi la Ipek (Peci — Peşteră).

Către 1228 regele Ştefan Radoslav (1228—1233) a ridicat mînăstirea Mileşevo, la vest de Raşca, în care au fost depuse apoi moaştele Sfîn-tului Sava, pînă la 1595, cînd au fost arse de turci.

în 1260, s-a ridicat la Ipek sau Peci, sub regele Ştefan Uroş (1243— 1276), biserica Sfinţii Apostoli, începută de arhiepiscopul Sava, în care s-a mutat către 1292 scaunul arhiepiscopiei sîrbe.

Regele Ştefan Uroş II Milutin (1282—1329) a ridicat în 1320 fru­moasa şi impozanta mînăstire Gracianiţa, aproape de Priştina.

Regele Ştefan Uroş III Decianski (1321—1331) a început în 1327 construirea mînăstirii Deciani, pe care a terminat-o în 1335 ţarul Ştefan Duşan.

între 1390—1393 a fost ridicată mînăstirea Liubostinia, la răsărit de Zicea, de văduva despotului Lazăr, mort în lupta cu turcii la Kossovo-polie (Cîmpia Mierlii), în 15 iunie 1389.

Evlaviosul şi eroicul popor sîrb acordă o mare cinstire acestor vechi monumente mînăstireşti din secolele XII—XIV.

La români, monahismul a fost cunoscut şi introdus ou mult îna­inte de mutarea mitropolitului Iachint de Vi cina în 1359 în Ţara Româ­nească, la Curtea de Argeş, şi de venirea Sfîntului Nicodim în Oltenia înainte de 1370.

Astfel s-a dovedit că între călugării care făceau ucenicie pe lîngă Sfîntul Grigorie Sinaitul (f 1346) în aşezarea isihastă de la Paroria, în munţii Sakar, în apropeire de Adrianopol, existau şi călugări de neam român. Alţii existau în mînăstirile din jurul Tîrnovei, în Bulgaria.

Sfîntul Nicodim nu este, cum s-a afirmat, începătorul vieţii mona­hale în Ţara Românească, ci reorganizatorul ei. Cu mult înaintea lui au existat diferite schituri şi sihăstrii răspîndite în diferite părţi ale ţării. Pustnicii şi sihastrii români au putut vieţui prin peşteri şi locuri "etrase, prin poienile codrilor şi prin munţi. Bisericuţele rupestre de la Basarabi, din secolele" IX—X, descoperite în 1957, a căror existenţă unii cercetători o urcă pînă în secolele IV—V, peştera Sf. Nicodim de la Pismana, peştera de la Bistriţa, jud. Vîlcea, schiturile de la Corbii de ^iatră din corn. Corbi, jud. Argeş, schitul din peştera de la Nămăeşti, ud. Argeş, biserica săpată în vîrful unei stînci de la Cetăţeni, numită a lui Negru Vodă» pe malul sting al rîului Dîmboviţa, la 25 km est de "împulung, schiturile de la Peştera Ialomicioara, sihăstriile din Munţii ■uzăului, din Munţii Neamţului, în Moldova, iar în Transilvania bise-icuţele rupestre din părţile Sălajului ş.a. sînt mărturii de viaţă sihăs-easeă trăită de monahii români.

BISERICA IN SECOLELE XI-XV

Astfel, în hotărîrea de mutare a mitropolitului Iachint de \j din 1359, lîngă scaunul Ţării Româneşti, la Curtea de Argeş, da| patriarhul ecumenic Kalist I (1350—1353 ; 1355—1363) şi de sinodtj patriarhal se prevede că «toţi clericii din acea ţară şi toţi cei s călugări şi laicii să-l asculte şi să se supuie lui». Acest important nient confirmă existenţa clericilor şi a călugărilor în Ţara Româr înainte de venirea Sfîntului Nicodim în părţile Mehedinţului. M năm că la fundaţiile Bisericii Domneşti din Curtea de Argeş, ri< înainte de 1352 de Basarab I întemeietorul (1310—1352), după mc bisericii Chora din Constantinopol, azi Muzeul Kahrie Djami, s-au coperit urmele unei biserici din secolele XII—XIII.

Au existat numeroase mînăstiri în secolele XI—XIV, de asern în Translivania.

Din lucrarea Vita major Sancti Gerhardi, redactată înainte de aflăm că în vestul Banatului, voievodul ortodox Ohtum sau AhtJ ridicat în jurul anului 1002 în cetatea Morisena (româneşte Mure Cenadul de azi) o mînăstire de «călugări greci», deci ortodocşi, pi care se aflau desigur şi români, în cinstea Sfîntului Ioan Botezători

O nouă mînăstire ortodoxă, cu hramul Sjîntul Gheorghe, a luat ţă după 1030, datorită lui Chanadinus, nepotul regelui maghiar Ş cel Sfîrît (997—1038), care a învins în luptă pe Ohtum şi i-a luat în satul Oroszlanus, azi Maidan, în Iugoslavia, în apropiere de gr româno-iugoslavâ, unde au fost aduşi călugării din mînăstirea Sf. Botezătorul, cedată călugărilor latini.

Alte numeroase mînăstiri ortodoxe existau în secolele XI—XI Transilvania şi estul şi sudul Ungariei.

Din Scrisoarea papei Inocenţiu al III-lea (1198—1216) din 16 , lie 1204, trimisă episcopului Simeon al Oradiei, aflăm că regele Er ai Ungariei (1194—1204) 1-a înştiinţat că unele biserici ale mona greci (ortodocşi), aflătoare în regatul Ungariei, se ruinează de tot lipsa de grijă, a episcopilor diecezei şi din cauza acelor greci înşişi. najhii «greci», despre care se vorbeşte în acest document, erau mo ortodocşi, în cea mai mare parte români din Transilvania şi Banat.

După bizantinologul maghiar Gyula Moravcsik, cu bună repu ştiinţifică, înainte de marea invazie mongolă din 1241, numărul rr stirilor de rit ortodox din sudul Ungariei şi din Transilvania se ri la 600, dintre care 400 au putut fi localizate. Reistul s-au distrus (G; Moravcsik, Byzantium and the Magyars, Budapest, 1970, p. 114—115

Reorganizarea vieţii mînăstireşti în Ţara Românească s-a făcut c rînduielile monahiceşti isihaste de la Muntele Athos, de către Sfî Nicodim, aromân din părţile Prilepului, localitate din sudul Serbiei, nit în părţile Mehedinţiului înainte de 1370. Cu ajutorul voievod! Ţării Româneşti Vladislav-Vlaicu (1364—1377), Sf. Nicodim a ridicat tre 1370—1372 mînăstirea Vodiţa, jud. Mehedinţi, pe locul unei bisa mai vechi, zidită pe la mijlocul secolului al XlII-lea, apoi, între 137 1378, cu ajutorul domnitorului Radu I (1377—1383), Mînăstirea Tis na, jud. Gorj, în care a fost înmormântat (f 26 decembrie 1406).

PERIOADA A PATRA

Sfîntului Nicodim i se atribuie şi întemeierea Mînăstirii Prislop

la 1400, la aproximativ 15 km de oraşul Haţeg în Transilvania, în tarul satului Silvaşul de Sus.

Sfîntul Nicodim, egumenul Mînăstirii Tismana, a purtat o intere-îtă corespondenţă dogmatică cu vestitul patriarh bulgar de Tîi-novo,

Eftimie (1375—1393 ; f 1400), socotit ca o autoritate în probleme ?matice şi liturgice, care-i trimite două scrisori, între 1378—1393, ca 'puns la cele şase întrebări dogmatice puse de el. In prima scrisoare,

Eftimie de Tîrnovo răspunde la cele şase întrebări puse de Sf. Nico-n referitoare la spiritualitatea şi libertatea îngerilor după revelaţia ntei Scripturi, la problema originii răului în lume, la Sl'înta Cruce, despre suflet şi înviere. în scrisoarea a doua, Sf. Eftimie tratează de-■e curăţia morală a celor ce vor să primească Sfînta Taină a Preoţiei. altă scrisoare de răspuns a trimis Sf. Eftimie între 1381 şi 1393 mi-politului Antim Kritopol al Ungrovlahiei (la Severin 1370—1381 ; Argeş 1381—1401) care-i ceruse «o consultaţie canonică» în legătură repetarea cununiei, cerută de unii cetăţeni bulgari trecuţi în Ţara mânească.

Tot în această perioadă, voievodul Radu I a ridicat o mînăstire în ;meana, jud. Argeş, refăcută apoi de fiul său Mircea cel Mare (1386— 8). Viteazul domn Mircea cel Mare a ridicat între anii 138-7—1388 moaşa Mînăstire Cozia, care a devenit necropola sa şi a familei sale. plan cultural, menţionăm faptul că, în cursul anului 1400 Filos, fos-logofăt al lui Mircea cel Mare, călugărit la Mînăstirea Cozia sub nu­le de Philothei, care probabil, a compus, între anii 1400—1418, o lu-re imnografică originală, numită Pripeale, adică mici tropare care se tă precedate de stihuri alese din Psalm de către Nichifor Vlemide 37—1272), în timpul slujbei Utreniei, la polieleul sărbătorilor împă-îşti ale Maicii Domnului şi ale Sfinţilor cuvioşi şi mucenici mai în-maţi de peste anul bisericesc. Ele au fost introduse de toate Biserici-)rtodoxe de limbă slavă.

Din primele decenii ale veacului al XV-lea, probabil din timpul miei lui Mircea cel Mare, datează Mînăstirea Dealu lîngă Tîrgoviş-refăcută de voievodul Radu cel Mare (1495—1508), în 1496.

între anii 1514—1517, domnitorul Neagoe Basarab (1512—1521) a cat renumita biserică a Mînăstirii Curtea de Argeş, cea mai fru-isă biserică de pe tot cuprinsul pămîntului românesc, capodoperă :ă a arhitecturii şi artei universale.

în Moldova, s-au înfiinţat, de asemenea, numeroase mînăstiri, din-care amintim' ca mai importante : Mînăstirea Neamţ, ridicată după ă probabilitatea de ucenicii Sfîntului Nicodim, în timpul domniei Petru Muşat (1375—1391), rectitorită în 1497 de domnitorul Ştefan Mare (1457—1504) ; Mînăstirea Bistriţa, ctitoria lui Alexandru cel i (1400—1432), ridicată în 1407, care a devenit gropniţa sa şi a so-

sale Ana (f- 1418) şi Mînăstirea Moldoviţa, în Bucovina ctitorită tot ;1 şi pictată în 1532 sub voievodul Petru Rareş (1527—1538 ; 1541— 5) fiul lui Ştefan cel Mare, care impresionează pînă azi prin frumoa-

sale fresce exterioare.

BISERICA IN SECOLELE XI-XV 53 1

1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   56


База данных защищена авторским правом ©shkola.of.by 2016
звярнуцца да адміністрацыі

    Галоўная старонка